Teatrul Dramatic Fani Tardini Galati

LECŢIA

                    de Eugène Ionesco

    Distribuţia:
  • Vlad Vasiliu
  • Liliana Lupan
  • Petronela Buda
    Regia artistică:
  • Ţino Geirun
    Scenografia:
  • Alexandra Benold
    Regia tehnică:
  • Lică Dănilă
    Sufleur:
  • Elena Negoiţă

Cronici

    "Cred că l-am văzut acum pe actorul Vlad Vasiliu într-unul dintre cele mai reuşite interpretări de până acum în vreun rol. În regia lui Ţino Geirun, a cărui experienţă în teatre din Austria îşi spune acum cuvântul, Vasiliu a realizat un rol de zile mari. Un amănunt: puţini sunt actorii care pot azi să stăpânească publicul prin înălţimea vocii, aşa cum a făcut-o Profesorul, foarte puţini sunt cei care se pot face auziţi şi în şoaptă, o lecţie de teatru foarte importantă.
    Foarte bună şi Petronela Buda (Tânăra elevă), care ştie să dea chipului, ochilor, ceea ce vrea textul: naivitate, suficienţă, cruzime. Liliana Lupan (Menajera) a jucat cu minuţiozitate pentru a obţine o prezenţă apăsătoare, ameninţătoare, chiar şi atunci când personajul nu era în scenă [...]"

Victor Cilincă în "Viaţa Liberă"  Citeşte articolul în întregime


    "Avangarda literară a secolului XX în Europa a fost, în cea mai mare parte, determinată de români chiar daca Eugen Ionescu este român numai pe jumătate, noi îl considerăm oricum ca făcând parte din trupul literar al României şi aş vrea să amintesc că o serie de conaţionali, ca Tristan Tzara, au orientat întreaga mişcare a secolului XX, mişcare care s-a numit la început Dada şi care a dat un impuls statului literar european, aşa că avem de ce să fim mândri. Vrem să marcăm faptul că românii au avut ceva de spus, au orientat literatura europeană şi, practic, ne dăm seama că au ars etape în devenirea lor literară, ceea ce ar trebui să fie recunoscut pentru îmbunătăţirea imaginii noastre îndeobşte".

Ţino Geirun pentru "Imparţial"  Citeşte articolul în întregime


    "Am primit acordul de a juca această piesă şi în Europa. Planul nostru este de a ne întâlni la Bucureşti cu alte teatre care joacă Ionesco şi să plecăm apoi într-un periplu împreună cu Teatrul Pygmalion din Viena (al cărui director este Ţino Geirun, regizorul piesei), care are de asemenea în stagiune Lecţia.
    Proiectul se cheamă Avangarda teatrului european şi vom ajunge la Braşov, Arad, Viena, Budapesta, Timişoara, Târgu Mureş, după care ne vom întoarce la Galaţi exact în perioada Festivalului de Comedie, pe care anul acesta, în ciuda lipsurilor financiare, îl vom face internaţional."

Vlad Vasiliu pentru "Viaţa Liberă"  Citeşte articolul în întregime




 Galerie foto





Copyright © 2012 Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi