Derulează
Durata 2 h 15 min
Loc
Premiera 02-Jun-2018
Vârstă recomandată AG
Spectacolul poate fi un fel de remember pentru cei care au văzut varianta acestui text, montat în urmă cu aproape 50 de ani pe scena gălățeană. Titlul spectacolului de-atunci era OMUL ÎN TOGĂ (data premierei – 23.02.1969).
Piesa era în mare vogă în acea perioadă. Montările din teatrele Europei de Est, veneau și după ce textul fusese baza scenariului filmului cu același nume (O asemenea iubire – Takova Laska, realizat de studiourile din Cehoslovacia, în 1959).
Întâlnirea la care sunt invitați spectatorii, stă sub semnul distinctiv al IUBIRII dar, mai ales, al EFECTULUI DĂUNĂTOR AL LIPSEI DE CURAJ ȘI AL COPLEȘITOARELOR PREJUDECĂȚI! Plasată de autor în perioada când morala comunistă dicta comportamente, sensuri de viață, contorsiuni de destine și resemnări răscolitoare, O ASEMENEA IUBIRE devine povestea unor oameni care se confruntă cu propriile frici, cu mentalitățile care le sufocă viața, dar, mai ales, iubirea!
Povestea sfâșietoare a Lidei Matysova (Flavia Călin), îndrăgostită de tânărul Petr Petrus (Ciprian Brașoveanu) este pe cât de tristă, pe-atât de pătrunzătoare și nu te lasă nicidecum indiferent! Spectacolul vorbește despre ideea că, uneori, să păstrezi, doare mai rău decât să renunți! Povestea este despre IUBIREA peste care nu se așează praful NICIODATĂ! Desfășurarea de farmec și talent tânăr a trupei teatrului nostru, este completată de experiența și abilitățile de actor versatil ale invitatului special, VALENTIN TERENTE (actor al Teatrului „Maria Filotti” Brăila). Așadar, vă invităm să intați în atmosfera unui spectacol delicat, pe-alocuri tăios, dar plin cu toată încărcătura emoțională pe care doar o poveste despre un subiect etern poate s-o spună! Căci – nu-i așa?! – cine poate sta în calea împlinirii viselor noastre? Rigorile unor prejudăcți sau lipsa acută de curaj? Veți îndrăgi pe loc această poveste, iar gustul ei vă va urmări multă vreme după ce veți părăsi sala de spectacol....
Distribuție
Valentin Terente (Domnul în togă) Flavia Călin (Lida Matysova) Ciprian Braşoveanu (Petr Petrus) Petronela Buda (Lida Petrusova) Ionuț Moldoveanu (Milan Stibor) Tamara Constantinescu (Mama lui Stibor) Florin Toma (Tosek) Elena Ghinea (Majka) Vlad Ajder (Kral) Adelin Ilie (Un chelner) Andrei Călina, Silviu Dobre, Eduard Nanu (Figurație )
Autor
Pavel Kohout
Regia artistică
Radu Nichifor
TRADUCEREA
N.Popovici
SCENOGRAFIA
Sorana Țopa
ASISTENT SCENOGRAFIE
Amalia Nae
FOTO
Doru Costache
Festivaluri
Gala Națională a Comediei octombrie, 2018 Galați
Cronici
O piesă care răvăşeşte sufletul spectatorilor | Viața liberă "O asemenea iubire", piesă scrisă, în anii ´70, cu ştiinţa detaliului dureros, de către dizidentul ceh Pavel Kohout, izgonit în Austria de către regimul comunist, răvăşeşte încă sufletul spectatorilor printr-un fel de "cronică a unei morţi anunţate". Spectacolul nu politizează, vorbeşte despre soartă, despre iubire şi despre trădări sentimentale. E un spectacol care s-a mai jucat la Galaţi, în ´69, în timpul aparentului "dezgheţ" politic românesc.
„O asemenea iubire” – o redescoperire | Mircea Morariu (yorick.ro) O asemenea iubire a fost, aș îndrăzni să spun, redescoperită de regizorul Radu Nichifor care a montat-o recent pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Adică exact acolo unde a mai fost jucată și în anul 1969. Este vorba despre o piesă de tip dezbatere. O piesă-proces, o piesă-reconstituire. Un personaj numit Omul în togă, care poate fi asimilat în egală măsură unui om al legii, unui dramaturg ori unui regizor, îi convoacă la reconstituirea complexului de fapte care au dus la sinuciderea din dragoste a tinerei studente Lida Marysova pe toți cei bănuiți a avea o anume implicare.
Un disident de seamă revine pe scenă | Doina Papp (adevarul.ro) Gestul Teatrului Fani Tardini din Galaţi şi al regizorului Radu Nichifor de a-l readuce în luminile rampei pe dramaturgul ceh e nu doar din acest punct de vedere semnificativ. Avem, cu prilejul acestei montări, ocazia de a testa azi interesul pentru textul de teatru scris după toate regulile clasice, chiar dacă aparţine modernităţii, şi totodată de a verifica impactul cotidian al genului - dezbatere aşa cum era el înţeles în epocă şi aplicat în piesa O asemenea iubire, despre care va fi vorba mai jos. O piesă din categoria dramelor de familie cu poveste şi conflict pe mai multe planuri, moral, social, sentimental, în care sunt angajate două cupluri, unul legal şi altul pe cale de legalizare, destrămate însă de o întâmplare a vieţii.