Note subiective pe marginea unui anume fel de a intra în relație cu teatrul | Agenda LiterNet (Raluca Blaga) Adi Iclenzan face un teatru pe măsura așteptărilor mele înseamnă apreciabila capacitate de a se plasa la înălțimea oricărui personaj ce-i apare în cale, privindu-l cu deosebită înțelegere, căldură și foarte multă luciditate. De-aceea, teatrul pe care-l face Adi Iclenzan îmi este necesar: setează cu maximă acuratețe teatrală vibrațiile unui spirit al timpului din care și eu sunt parte (pe care și eu le simt, dar nu le pot articula) și-mi face cunoștință cu bucăți din mine pe care nu le știam acolo, îmblânzindu-le, totodată, pe cele de care fug. […]Undeva, pe la mijlocul scărilor care coborau în intimitatea teatrului din Galați, mi-am dat seama că, odată vizionat spectacolul, nu mă mai pot ascunde și nici nu-mi mai pot întoarce privirile așa cum făceam pe la 10-11 ani. [ ... ]

Nu este teatru! Este mai mult decât atât! | Ion Cordoneanu, revista ARGOLIT Această piesă nu poate fi povestită. Dar poate fi, e necesar să fie, reflectată, trăită, experimentată în mod propriu de fiecare dintre noi. Asta dacă avem disponibilitatea unui exercițiu interior, sau a ruperii din alergarea cotidiană, sau - de ce nu - a unei experiențe terapeutice prin artă! Întregul spectacol este construit ca arheologie a sufletului. În fapt, exercițiul interior și experiența terapeutică reprezintă scopul spectacolului, cauza inițială și cauza finală a acestuia. Am fost invitați să căutăm acea dispoziție pe care o aveam aproape instinctual în copilărie, atunci când ni se citeau povești. Acum, însă, răspunsul la invitație trebuie făcut conștient, trebuie căutat și menținut în mediul dat de sala de teatru, unde, până una alta, există actori și spectatori.

De la spectacolul de divertisment, la spectacolul intelectual | Cornel Gingărașu, MONITORUL DE GALAȚI Temele urmărite în spectacolul-poveste sunt cele ale împăratului fără urmaş, al dorinţei imposibile, ale probelor depăşite, dorinţei împlinite, motivul dorului de părinţi, reîntoarcerea la condiţia umană, echipa dramaticului gălăţean propunând căutarea adevăratului sens al vieţii, uneori definit de moartea care o înconjoară şi demonstrează paradoxul căutării veşniciei. Abordarea regizorului Adi Iclenzan este una neconvenţională, o punere în scenă minimalistă care focalizează pe jocul pur al actorilor şi al măiestriei lor. Adaptarea textului original îi aparţine lui Radu Horghidan, autorii scenografiei fiind Adrian Matei şi Adi Iclenzan.

„Renașterea” teatrului gălățean „continuă”! | Adi Secară, BOOKHUB „Cititorii” (omul este ființa cititoare), adică cei șapte magnifici povestitori (la o cină de taină ca între prieteni vechi: Vlad Ajder, Elena Anghel, Ciprian Brașoveanu, Petronela Buda, Ștefan Forir, Oana Mogoș, Ionuț Moldoveanu), invită spectatorii să fie mai mult ca niciodată și ei actori (chiar și numai cu imaginația!), chiar Spațiul (interiorul teatrului, cu scaunele sale roșii, subliniere ionesciană!) să devină co-partener, post-umanist dându-se și tehnologiei rolul ei: proiecții, microfoane, aparate de luat vederi, înregistrări ( video-design Tudor Neacșu, „chietros”, dar și cu miez și alte dimensiuni), reflectoare: orbirea sau trezirea spectatorilor (din somnul conștiinței) fiind de impact maxim!