De Florii, ne vedem la teatru!

Derulează

De Florii, ne vedem la teatru!

„TAKE, IANKE ȘI CADÎR”, 5 aprilie, la schimb cu „RĂPIREA”, 1 aprilie.

Suntem conectați cu teatrele din împrejurimi și continuăm tradiția colaborărilor prin schimburi culturale. Spectacolul „Răpirea” se joacă la Bârlad, iar „Take, Ianke și Cadîr” la Galați. Prin acest parteneriat, teatrul gălățean își reafirmă credința în colaborări autentice și în construirea unor relații de durată între instituții, artiști și comunități.

__________________

Miercuri, 1 aprilie, „Răpirea” de Aldo Nicolaj se joacă la Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad. Cu titlul original „Repetiție generală”, traducere Marian Stan, scenografia Daniel Divrician, „Răpirea” urmărește aventurile unei familii de hoți, fiecare cu propriile planuri și ambiții. Încercările lor de a pune la punct schemele se lovesc mereu de coincidențe, neînțelegeri și situații absurde, iar umorul izvorăște din conflictele dintre membrii familiei, strategiile lor ingenioase și micile tentații care apar pe parcurs. Totul e prezentat într-un ton lejer și plin de surprize.

„Este o comedie polițistă, în care surprizele se țin lanț. Un complot pus la cale de o familie de hoți, o răpire dă naștere unui carusel de situații pline de haz și absurd având un final neașteptat. Nu vreau să dezvălui mai multe detalii din piesă, pot doar să spun că este o comedie atipică și aștept spectatorii să vină la teatru!” - Eugen Făt, regizorul spectacolului.

Din distribuția aleasă de regizorul Eugen Făt fac parte actorii: Carmen Albu, Aurel Bâtcă, Vlad Ajder, Maria Niță, Oana Preda, Dan Căpățână.

*Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani.

____________________

Joi, 2 aprilie, ora 19.00, CITIM POEZII de suflet, un spectacol lectură coordonat de Mihaela Lecca Gorea.
Citesc actorii: Mihaela Lecca Gorea, Oana Preda, Cristina Uja Neagu
După spectacol discutăm despre terapia prin poezie și modul în care cuvintele ne pot vindeca.
𝗜𝗡𝗧𝗥𝗔𝗥𝗘 GRATUITĂ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 că 𝗻𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗯𝗶𝗻𝗲 să 𝗰𝗶𝘁𝗶𝗺 și să intrăm în 𝗱𝗶𝗮𝗹𝗼𝗴 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝗺𝗲 𝗿𝗲𝗹𝗲𝘃𝗮𝗻𝘁𝗲.

___________________

Vineri, 3 aprilie, 2026, ora 19.00, spectatorii sunt așteptați la comedia „Desculț în parc” de Neil Simon, regia Laura Moldovan, scenografia Cristian Marin, traducerea Monica Anastase.

În„Desculț în parc” dialogurile ingenioase prind viață datorită personajelor bine conturate, interpetate cu măiestrie de actorii aleși de regizoarea Laura Moldovan și care fac spectacolul captivant și distractiv, ca o pauză relaxantă și o privire amuzantă asupra diverselor provocări ale vieții de cuplu.

Distribuția: Flavia Călin (Corie Bratter), Ciprian Brașoveanu (Paul Bratter), Ana Maria Ciucanu (Ethel Banks), Cristian Gheorghe (Victor Velasco), Vlad Ajder (Omul de la telefoane), Aurelian Gheorghe (Curierul).

Durata: 2 h și 30 min cu pauză

Sâmbătă, 4 aprilie, 2026, ora 19.00, se va juca cu casa închisă, „Regina nopții” de Leta Popescu, un spectacol dedicat bunicilor. În același timp, „Regina nopții” face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu lucrează din 2021.

Cu: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Klop, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel.

Text și regie: Leta Popescu / scenografie: Bogdan Spătaru / mișcare scenică: Elena Anghel / muzică: Csaba Boros / versuri: Oana Mogoș / preparator muzical: Monica Măciuceanu / regie tehnică: Gigi Busuioc / asistență regie: Lavinia Eiler / operator sunet: Dan Nedelescu / operator lumini: Marian Tarazi, Foto/Afiș: Tudor Neacșu

Premiera: 28 septembrie, 2024

____________

  • Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal - Oana Mogoș pentru rolul „Valeria”, mamaia, fiica lui Grigore, Festivalul Național de Comedie Galați, 2024;
  • Premiul CUPLU COMIC: Horghidan Radu-Andrei pentru rolul „Doru”, fiul Aurorei și Răzvan Clopoțel pentru rolul „Călin”, fiul Aurorei, Festivalul Național de Comedie Galați, 2024;
  • Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal - Oana Mogoş pentru rolul Valeria (mamaia, fiica lui Grigore), Gala Premiilor UNITER 2025.

Duminică, 5 aprilie, 2026, ora 19.00, „TAKE, IANKE ȘI CADÎR” de V. I. Popa, regia Vasile Mălinescu, produs de Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, după un text scris în 1932, o comedie care rămâne surprinzător de actuală. Pentru că, dincolo de epoci, oamenii sunt la fel: iubesc, leagă prietenii pe viață, se tem de prejudecăți sau aleg să le înfrunte. Biletele pentru această reprezentație se vând exclusiv la Agenția Teatrală din Științei nr.115.

Informații și rezervări: 0758 049 850.

Publicat pe: 30-03-2026