Capodopera lui I. L. Caragiale prezintă la prima vedere structura unei drame poliţiste, dar ascunde pe parcursul ei un furnicar de procese psihologice, pasiuni puternice: invidie, dragoste pătimaşă, deznădejde, căinţa/calvarul vinovăţiei, obsesia răzbunării, iertare. Personajele cu caractere puternice, de sorginte dostoievschiană, se confruntă într-un joc al distrugerii, mânuind raţionalul ca unealtă în slujba iraţionalului. Piesa demonstrează polivalenţa investigatorului Caragiale nu numai în zona moravurilor contemporanilor săi, dar şi în planul psihologiei umane, parcurgând strălucit şi palierul prozei fantastice.