Săptămâna aceasta la teatru: Ce vedem pe ecrane, ce trăim în doi, ce ne leagă de familie.
În ultima săptămână a lunii octombrie și la început de noiembrie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați propune publicului trei spectacole diferite: CAMERA DE VIZIONARE, un spectacol de teatru-dans prezentat de Pivot Dance Theatre din Cluj-Napoca, comedia DESCULȚ ÎN PARC, de Neil Simon, și REGINA NOPȚII, al treilea spectacol din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan, care se va juca duminică, 1 noiembrie, cu casa închisă.
Marți, 27 octombrie, ora 19:00, Pivot Dance Theatre din Cluj-Napoca prezintă CAMERA DE VIZIONARE, un spectacol de teatru-dans scris și regizat de Jasmina Cloșcă.
„Într-un univers alternativ distopic, camera de vizionare este echivalentul fizic al platformelor digitale care definesc astăzi consumul media. Un spațiu colorat și haotic, în care informația circulă în abundență. Un spațiu care încearcă să te țină în sală cât mai mult și care monitorizează fiecare gest, reacție și alegere. E spațiul în care ne creștem azi copiii.
Cum arată prima generație crescută într-o cameră ca asta?”
Spectacolul face parte din proiectul „Corpuri mimetice: Anatomia unei generații vizuale”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Distribuție: Andreea Radu, Katia Diugan, Cristiana Bândilă, Casian Ulici.
text și regie: Jasmina Cloșcă//Coregrafie: Cristiana Bândilă și Jasmina Cloșcă//Scenografie: Ilinca Gavriliță//Compoziție muzicală: Mara Solomon, Mihai Cornea//Videografi: Alex Mirea, Ayham Abbas//Light design: Cătălin Filip

Foto: Ioana Groza Pop
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă să susțină artiștii independenți și să aducă la Galați spectacole care oferă publicului întâlnirea cu alte forme de expresie artistică. Credem în parteneriate și ne plac întâlnirile care aduc pe aceeași scenă artiști, idei și povești din locuri diferite.
Sâmbătă, 31 octombrie, ora 19:00, publicul este invitat la comedia DESCULȚ ÎN PARC, de Neil Simon, în regia Laurei Moldovan, cu scenografia semnată de Cristian Marin și traducerea realizată de Monica Anastase.
Spectacolul spune povestea a doi tineri căsătoriți care învață primii pași împreună și încearcă să facă față provocărilor apărute la început de carieră și odată cu mutarea într-o mică garsonieră din Manhattan. Viața lor de cuplu este presărată cu situații amuzante și tensionate.
DESCULȚ ÎN PARC este o comedie despre asumare, acceptare, empatie, dragoste și poftă de viață, care abordează cu delicatețe, umor și optimism teme precum fragilitatea relației de cuplu la începutul căsniciei, relația mamă-fiică și depășirea unor praguri emoționale la vârsta a doua.
Cu: Flavia Călin, Ciprian Brașoveanu, Ana Maria Ciucanu, Cristian Gheorghe, Vlad Ajder, Aurelian Gheorghe.
Durată: 2 ore și 30 de minute, cu pauză, nerecomandat spectatorilor sub 12 ani.
Duminică, 1 noiembrie, ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Galați, se va juca REGINA NOPȚII, cu casa închisă. Este al treilea spectacol din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan, după VRABIA și BUJOR, pe care Leta Popescu și Bogdan Spătaru îl dezvoltă la Galați.
Spectacolul este dedicat bunicilor și face parte, totodată, din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu lucrează din 2021.
Povestea. Într-un sat anonim dintr-o zonă anonimă, dintr-o țară anonimă, un străbunic își cheamă întreaga familie alături, simțind că va muri în trei zile. Nepoți, strănepoți și animale îl înconjoară pe Moș Grigore, iar întreaga gospodărie este organizată și ținută de fiica acestuia, Valeria. Severă și tandră în același timp, Valerica face echipă bună cu soțul ei, Lămbiță. Cei doi devin personaje centrale în așteptarea ludică a morții de la țară.
Cu: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Denisa Dutcovschi, Vlad Volf, Răzvan Klop/Visarion Udatu, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel.
Mișcare scenică: Elena Anghel//Muzica: Csaba Boros//Versuri: Oana Mogoș//Preparator muzical: Monica Măciuceanu//Regie tehnică: Gigi Busuioc//Asistență regie: Lavinia Eiler.

Premiera: 28 septembrie 2024
Premii:
Publicat pe: 26-10-2026