Totul își găsește ordinea… „în țara minunilor” | Amalia Tănase, Epingeac „… în țara minunilor nu propune răspunsuri; doar îi pasează întrebările spectatorului, care iese din sală mai responsabil decât atunci când a intrat. Spectacolul prezintă un tip de adevăr prins într-o capsulă ai cărei pereți devin din ce în ce mai elastici. Se întind fără să ceară voie, modelați de fiecare replică și converg spre același punct. Corpul diform care rezultă din toate aceste frământări e viu, capătă un suflu propriu și asta pentru că e atât de ușor de recunoscut. Actorii ies la aplauze fără costume, detașați de personajele poate prea reale pe care le-au adus în fața publicului. Efortul întregii echipe de creație și căldura pe care o emană cu fiecare gest bine calculat, dublate de curajul prin care regizorul lansează o provocare necesară timpurilor noastre, fac dintr-o seară la teatru o experiență cel puțin memorabilă.”

O țară furtunoasă SAU Reconstituirea română în direct - ... în țara minunilor | Mihai Brezeanu, Agenda LiterNet „Despre oamenii extremelor e vorba. Despre conspiraționiști, despre dacopați, despre ultra-naționaliști, despre simpatizanți ai comunismului și legionarismului. Despre apostolii medicinei ultra-alternative, despre prevestitorii apocalipsei pe bază de femeia egala bărbatului / de femei care au voie să iubească alte femei / de bărbați care au voie să iubească alți bărbați (înainte, în timpul și după ce coboară de pe trotinetă), despre credincioși în divinități ce vor lovi chiar azi / în diavoli care ne-au cucerit demult sufletele. Despre indivizi cu adevărul la purtător / la sacoșă, gata oricând să-și împrăștie certitudinile oricui îi ascultă. Despre vindecători & predicatori la radio / tv / pe net. Și așa mai departe. Melanjul micilor deliruri cucerește scena, stalurile, lojele, etajul sălii mari a teatrului gălățean. Actorii sunt peste tot. Rostesc, dansează, aleargă, gesticulează, țipă. Volumul boxelor e sus, din ce în ce mai sus (sound-design și inginerie audio-video: Adrian Matei).”