Povestea lui Ion Creangă, adaptată pentru scenă și montată de regizorul Dan Mirea, expune spațiul rural românesc și vulnerabilitățile sale – „castele” sătești, căsătoria ca mijloc de sporire a averii, autoritatea părintească –, precum și conflictul dintre vechi și nou.

„Spectatorii îl vor descoperi pe Creangă proaspăt, fresh, pentru că el, studiindu-se în școală, a picat un pic în derizoriu. (…) Un alt element inedit este conflictul de idei din spectacol. Această mamă are trei fii pe care îi educă în felul ei. Încearcă să le determine viitorul și să le formeze personalitatea în funcție de reperele ei de viață. Feciorul cel mic face legătura dintre gândirea nouă și mentalitatea veche la țară, în care lucrurile erau impuse de multe ori încă de la nașterea copiilor. Acest text cred eu că are profunzime și pentru faptul că trezește un semnal de alarmă în lumea mai puțin educată a satului, în care aceste practici încă există, chiar dacă suntem în secolul al XXI-lea. Sigur, nu sub forma asta abruptă, brutală. Dar ea există ca mentalitate și se perpetuează din generație în generație. La țară încă există mentalitatea că, dacă ești bogat, trebuie să te căsătorești cu una bogată. Că, dacă părintele îți spune ce trebuie să faci, nu trebuie să ieși din cuvântul lui, pentru că el este cel care ți-a dat viață și el îți dă și sens.” – Dan Mirea