Piesa prezintă evoluţia societăţii româneşti din momentul în care s-a dat drumul la fiare, în 1990, până astăzi. Foarte semnificativă pentru societatea occidentalo-europeană este lipsa de nuanţă în succesiunea imaginilor la televiziune: între publicitate, ştirile despre copiii ucişi în Palestina şi un serial american - astfel că piesa e împănată de secvenţe de televiziune, reclame, care nu sunt filmate, ci sunt jucate de actori. E o comedie tristă, pentru că e vorba despre condiţia noastră, iar fiarele sunt ridicole.

Piesa a pornit de la o metaforă. Eu nu cred în libertate. Libertatea, în sine, este o condiţie, nu este o valoare. Punctul de plecare în piesă îl constituie ideea îngrijitorilor de la o grădină zoologică de a deschide cuştile şi a elibera animalele, dacă tot e libertate. Şi astfel ajungem la lumea capitalistă de azi, lumea legilor economice, imuabile, a legilor pieţii, care sunt obiective, exact ca materialismul ştiinţific înainte, care se aplică şi în cazul lumii fiarelor: cine e mai tare îl omoară pe cel mai slab, peştele mare în înghite pe cel mic, ceea ce este în spiritul naturii.

(Virgil Tănase – regizorul spectacolului)