Derulează
Durata 1 h 45 min
Loc
Premiera 25-Sep-2011
Vârstă recomandată AG
Piesa prezintă evoluţia societăţii româneşti din momentul în care s-a dat drumul la fiare, în 1990, până astăzi. Foarte semnificativă pentru societatea occidentalo-europeană este lipsa de nuanţă în succesiunea imaginilor la televiziune: între publicitate, ştirile despre copiii ucişi în Palestina şi un serial american - astfel că piesa e împănată de secvenţe de televiziune, reclame, care nu sunt filmate, ci sunt jucate de actori. E o comedie tristă, pentru că e vorba despre condiţia noastră, iar fiarele sunt ridicole.
Piesa a pornit de la o metaforă. Eu nu cred în libertate. Libertatea, în sine, este o condiţie, nu este o valoare. Punctul de plecare în piesă îl constituie ideea îngrijitorilor de la o grădină zoologică de a deschide cuştile şi a elibera animalele, dacă tot e libertate. Şi astfel ajungem la lumea capitalistă de azi, lumea legilor economice, imuabile, a legilor pieţii, care sunt obiective, exact ca materialismul ştiinţific înainte, care se aplică şi în cazul lumii fiarelor: cine e mai tare îl omoară pe cel mai slab, peştele mare în înghite pe cel mic, ceea ce este în spiritul naturii.
(Virgil Tănase – regizorul spectacolului)
Distribuție
Cristian Gheorghe (Sterică, 28 de ani) Cristina Uja Neagu (Rodica, sora lui, o fată scundă, 24 de ani) Dan Căpăţână (Pandele, 40 de ani) Mihuț Niță (Piţu, 8 ani, fiul lui Sterică) Ciprian Braşoveanu (Ovidiu Dănescu, arhitect şi handbalist) Stelian Stancu (Struţescu, cadru didactic) Petronela Buda (Ţuca, o femeie cu tocuri, 24 de ani) Vlad Vasiliu (Marcel Pârţoianu) Ana Maria Ciucanu (O fată de la TV)
Autor
Virgil Tănase
Regia artistică
Virgil Tănase
Costume
Doina Levința
Premii
Premiul pentru idee regizorală şi scenografie – Virgil Tănase Festivalul Național de Comedie - Galați, 2011
Festivaluri
Festivalul Național de Comedie octombrie 2011 Galați