Un spectacol despre (non)comunicare, iubire şi rostul lor în lumea contemporană! Da, exact, despre asta este vorba; despre singurătatea omului zilelor noastre, despre dualitatea şi fragilitatea naturii umane. A fi singur înseamnă a nu comunica. Se întâmplă de cele mai multe ori să vorbim şi să nu spunem nimic, celălalt nu ne răspunde şi o tăcere imensă se aşterne ca o prăpastie pe care nu ştii cum s-o traversezi. Câteodată cuvintele nu sunt de-ajuns, faptele ar trebui să le însoţească. Dar ce te faci atunci când, pentru a te arăta aşa cum eşti, în faţa celuilalt, întâmpini cele mai mari greutăţi?! Pentru că-ţi lipsesc mijloacele, pentru că lecţiile iubirii şi ale comunicării sunt demult uitate. Suntem mult prea departe unii de alţii şi ne place sau nu, ne arătăm în lume cu o mulţime de măşti pe faţă, pe suflet, pervertiţi şi pierdem cu fiecare zi, cea mai mare şansă a omului dintotdeauna: individualitatea, unicitatea lui, de fapt cea care întreţine fluxul procesului comunicării, adică IUBIREA însăşi. Ştirbim astfel PERSONALITATEA şi FARMECUL PERSONAL. Suntem nefericiţi. Asta putem înţelege, asta putem simţi, în rest... scapă (se salvează) cine poate!