Derulează
Durata 1 h 30 min
Loc
Premiera 15-Apr-2011
Vârstă recomandată 14+
Trãim într-o lume care se mișcã din ce în ce mai repede, care devine tot mai egoistã, mai putin deschisã comunicãrii, mai rece, și-n final, o lume pierdutã! Bley și Rudi sunt doi bărbați din generații diferite dar în același timp, foarte asemãnãtori. Sunt doi oameni pierduți, care cautã ceva, însã cãutarea lor pornește pe un drum greșit, ceea ce îi îndepãrteazã de rãspunsul asteptat. Pe de altã parte, dacã începi sã cauți pãcatul, toți cei care te urmãresc, se vor gândi la religie și prin analogie, la bisericã. Însã nu acesta este scopul piesei! Spectacolul este o invitație fãcutã fiecãruia de-a fi mai puțin grãbit, mai puțin concentrat pe propriile interese, mai deschis cãtre comunicare și cãtre cei din jurul sãu!
Cred cã este foarte clar mesajul cã oamenii care lucreazã în bisericã pot avea aceleași probleme ca și ceilalți. Sã nu uitãm cã apostolii au fost nesiguri pe ei, au avut propriile lor frãmântãri, ca oricare dintre noi! Dacã un preot are o astfel de experiențã, asta nu înseamnã cã biserica este implicatã, cã este pusã într-o situație delicatã. Religia poate oferi niște rãspunsuri, dar depinde de fiecare persoanã cum înțelege aceste rãspunsuri.
(Ulf Duckelmann – regizorul spectacolului)
Distribuție
Vlad Vasiliu (Christian Bley) Gabriel Constantinescu (Walter Leschitzky, Wolfgang Berger) Ciprian Braşoveanu (Rudi Hoffmann) Petronela Buda (Karin, Evelyn) Liliana Lupan (Magda Schneider) Tamara Constantinescu (Alma Hahn, Petra Paula Sanger) Lucian Pânzaru (Fischer, Wilferth, Manzetti) Grig Dristaru (Muller, Gutersloch, Schonwise)
Autor
Peter Turinni
Regia artistică
Ulf Duckelman
Traducere
Țino Geirun