Derulează
Durata 1 h 30 min
Loc
Premiera 26-May-2012
Vârstă recomandată AG
NEBUNA DIN CHAILLOT este o piesă suculentă din care nu lipsesc nici acţiunea, nici poezia, nici hazul, nici mesajul social generos. Paradoxal, înţelepciunea s-a refugiat în mintea unor bătrâne maniace, considerate în cartier nebune, şi ele îşi iau răspunderea unui act suprem de dreptate împotriva escrocheriei sociale a unor afacerişti şi exploatatori. Nebunele ştiu că dragostea, armonia trebuie să triumfe, deşi este clar că realitatea nu le oferă pilde prea încurajatoare. Parisul este aşezat pe o pungă de petrol. Cel puţin, asta este convingerea Prospectorului, care dezlănţuie o serie de planuri nebuneşti de distrugere a oraşului, în numele banilor pe care forările i-ar putea aduce. Scrisă de Jean Giraudoux în timpul celui de al Doilea Război Mondial, piesa a fost pusă pentru prima dată în scenă la Théâtre de l'Athénée, din Paris, în 1945, rejucată apoi nu numai în Franţa, de numărate ori, montată ca musical în 1969, ecranizată, un mai târziu în regia lui Bryn Forbes, cu Katharine Hepburn şi Richard Chamberlain, transformată în balet (pe muzica lui Rodion Şcedrin)... Actuală şi astăzi prin elementele ei ecologice, economice, comedia lui Giraudoux este o piesă despre dragostea de oameni, despre forţa de a învinge răul prin dragostea faţă de oameni, de animale, de plante. Savoarea ei constă, dincolo de replicile amuzante, în aparenta inversare de roluri. "Nebunia" excentricei contese Aurélie se dovedeşte înţeleaptă şi salvatoare. Intriga simplă este marcată de preocupările epocii, ce se dovedesc însă în bună parte identice cu cele ale epocii noastre, dacă ar fi să cităm numai una dintre replici: "Ce face petrolul? Mizerie, Război. Urâţenie. O lume mizerabilă". Conflictul între corporaţiile pariziene imediat postbelice şi Parisul obişnuit, al oamenilor de zi cu zi, poate seduce un regizor prin paralela cu lumea contemporană.
"Nebuna din Chaillot" este o poveste despre bine şi rău, despre valorile umanităţii şi ambiguităţile aprecierilor sociale, despre eternul conflict bani-simplitate. Sunt ingredientele care îi asigură perenitatea. Răul învins de bine este tema tuturor basmelor lumii. Giraudoux îi conferă însă un substrat politic şi social prin chiar motto-ul piesei: "O poveste despre triumful binelui asupra răului. Evident, fantezie!" şi o componentă net franţuzească prin încarnarea forţei binelui într-o femeie, fie ea şi nebuna din Chaillot.
Distribuție
Vlad Vasiliu (Prospectorul) Lucian Pânzaru (Preşedintele) Cristian Gheorghe (Peticarul) Gabriel Constantinescu (Misitul) Vasile Dănilă (Baronul) Ciprian Braşoveanu (Pierre) Cristina Uja Neagu (Irma) Liliana Lupan (Aurelie, Nebuna din Chaillot) Tamara Constantinescu (Constance, Nebuna Din Passy) Elena Ghinea (Gabrielle, Nebuna Din Saint-Sulpice) Ioana Citta Baciu (Josephine, Nebuna din Concorde) Carmen Albu (Chelneriţa) Dan Căpăţână (Sergentul de Stradă)
Autor
Jean Giraudoux
Regia artistică
Țino Geirun
Traducere
Andreea Dobrescu-Warodin
Scenografie
Țino Geirun
Muzică
Țino Geirun
Asistent scenografie
Cristina Culiță
Contrabas
Marian Sava
Chitară
Gabriel Bulancea
Percuție
Dan Gălățeanu
Acordeon
Leonard Croitoru
Premii
Nominalizare: Cristian Gheorghe pentru rolul Peticarul Festivalul Național de Comedie - Galați, 2012
Premiul pentru concepția scenografică și a spațiului sonor: Țino Geirun Festivalul Național de Comedie - Galați, 2012
Festivaluri
Festivalul Național de Comedie 2012 Galați
Cronici
Nebuna din Chaillot • Arhiva Zile si Nopti • Zile și Nopți | Zile și Nopți - Nicoleta Onofrei „Nebuna din Chaillot” este o poveste despre nebunia oamenilor frumoşi, care mai cred în iubire, în bine, în cântec şi simplitate şi care reuşesc prin forţa vitală să submineze măştile răului.