Piesa prezintă povestea unui grup de vagabonzi care locuiesc într-o gară părăsită și repetă scenariul jafului unui tren care nu oprește niciodată. Meto se autoproclamă conducătorul lor și-i forțează să repete scenariul, în timp ce dezvăluie că a studiat muzică. Când apare un nou vagabond bețiv, Harry Houdini, acesta le promite că îi va ajuta să evadeze.

În ciuda interpretărilor de diverse facturi, care văd în piesă o metaforă a mizeriei existenţei umane, eu am văzut un text optimist, care vorbeşte despre bunătate şi despre şansa pe care o are fiecare. Harry, personajul cheie al acţiunii, este un om care vine să facă un bine, care vine să salveze nişte oameni care vor să facă altceva, vor să transceandă locul în care stau. Problema, şi aici intervine cheia în care trebuie înţeleasă viziunea mea regizorală, este felul în care reacţionează oamenii în momentul în care au reuşit să-şi atingă un ideal.

Am încercat să creez un spectacol sensibil care vorbeste în primul rând despre noi.

Despre realităţi, despre iluzii şi vise.

Despre bine şi dorinţe neîmplinite.

Despre dorinţele neîmplinite care atunci când se împlinesc, se dovedesc a nu avea gustul visat.

(Eugen Făt – regizorul spectacolului)