Piesa Pelicanul prezintă tragedia unei familii, având drept personaj principal o amintire, cea a tatălui mort – la care se raportează celelalte personaje: văduva, copiii, ginerele.

O resemnificare a mitului tragic generat de blestemul Atrizilor, văduva este o Clitemnestră care şi-a împins soţul la moarte cu ajutorul amantului. Făcând din fiul său, Frederic, un om fără voinţă, iar din fiica sa, Gerda, o femeie neîmplinită, nu ezită să continue încercarea de a-şi atrage copiii de partea sa. Iar cu Gerda aproape reuşeşte. Pe amant şi-l face ginere, iar acesta o păstrează, la rândul lui, în casă, pentru a nu plăti o servitoare. Lui Frederic, aşa lipsit de voinţă cum este, nu-i lipseşte luciditatea şi vede că cel care şi-a iubit copiii, e tatăl mort. Incomodată de fiu, mama încearcă să-l însoare pentru a-l îndepărta, pentru că-l simte ca pe un permanent reproş viu. Gerda începe să intuiască adevărul, dar îl refuză, preferând minciuna care o ţine în viaţă. Dar ea nu va scăpa de revelaţia dureroasă: singurul care i-a iubit este tatăl. În legendele medievale pelicanul îşi reînvia puii cu sângele din piept. Aşa şi amintirea tatălui care a trebuit să moară pentru ca urmaşii săi să se trezească la realitatea morală.

Pelicanul este singurul care s-a salvat moral prin moarte. Dar i-a salvat şi pe ceilalţi, tot prin moarte.