Scrisă acum aproape 200 de ani, Wozyeck face parte din categoria pieselor de teatru care rămân perene, tinere și tensionate. Este povestea soldatului Wozyeck, povestea unui om obișnuit, primul antierou, care își împarte existența între o iubire adăncă și pură, și un umilitor serviciu cazon. Drama se declanșează din clipa în care Marie, ibovnica cu care împarte de mult așternutul, și care îi jurase credință și iubire, îl înșeală cu un chipeș Tambur major întâlnit întămplător. Este momentul în care normele morale sunt puse sub semnul întrebării, credința în familie și în oameni se diluează pănă la dispariție, iubirea și respectul se întinesc cu ură și durere. Legile cetății vor fi părăsite și bravul, de până acum soldat Wozyeck, va încerca prin crimă să își regăsească echilibrul.

Predilecţia mea pentru textul autorului german este legată de tipul de teatru pe care îl propune dramaturgia lui. În literatura germană este socotită prima scriere modernă, deşi a fost în secolul 19, secolul victorian al dramaturgiei teatrale, este extraordinar de modern scris, compact, îmbină metafora cu o semantică foarte puternic comprimată: într-o pagină sunt foarte multe informaţii, dar şi metafore. Este foarte interesantă relaţia dintre acestea în legătură cu desfăşurarea evenimentului. Pot spune că şi astăzi găsim cu greu opere care să-i stea pe potrivă.

Pe de altă parte, Woyzeck este primul antierou din istoria dramaturgiei mondiale. Până la el, toţi şefii de distribuţie se numeau ba Richard al II-lea, ba Henric al IV-lea. El este primul antierou, sau, cum am zice noi, un nimeni. După Woyzeck, abia în secolul XX au apărut asemenea tipuri de eroi.

(Țino Geirun – regizorul spectacolului)